Quantcast
Channel: Viata fantastica » homosexualitate
Viewing all articles
Browse latest Browse all 7

ATENŢIE MUZEE…REŢEAUA VĂ ORDONĂ!

$
0
0

Pe site-ul Agentiei Naţionale de Presă AGERPRES apare un comunicat emis de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. Comunicatul nu este semnat şi nici nu apare pe site-ul Asociaţiei cu pricina. Să-i zicem asociaţie, deşi se defineşte doar ca o reţea instituţională şi nu face trimitere la nici un temei legal pe baza căruia funcţionează. Grupează vreo 50 de muzee care au intrat benevol. De pildă, muzeul la care lucrez nu a intrat. Şi, după cum stau lucrurile, bine a făcut!  Acum vreo 10 ani, umblau colegii ardeleni cu tot felul de propuneri de asociaţii.  Oful lor era că nu îi băgau seniorii în seamă. Deee…fumurile tinereţii! Se pare că au înjghebat ceva. Buuun! Dar, de aici până la scandalul homosexualilor la MŢR şi impunerea de politici culturale muzeelor e cale lungă, frate! Cum se poate ca o ,,asociaţie,, să impună membrilor săi să îşi încalce statutul profesional? Cine e Reţeaua  asta?

In pofida prevederilor statutare,  Muzeul Ţăranului s-a implicat în luna istoriei homosexualilor. Adică a făcut ce cere şi Reţeaua în comunicat. A lăsat fusul şi furca ţărănească şi a pus la liber  un film cu lesbiene, film care în lume e interzis minorilor. Au urmat două evenimente neplăcute. Primul,  pe 20 februarie când proiecţia filmului despre două lesbiene a fost întreruptă de reprezentanţi ai mai multor ONG-uri creştine ( trimiseseră cu trei săptămâni înainte un memoriu) . Detalii aveti AICI şi AICI.  Al doilea, pe 21 februarie când activişti homosexuali au blocat scara de acces şi au boicotat un eveniment destinat copiilor  derulat de MŢR cu Ambasada Italiei. Detalii aveţi AICI. 

In aceste condiţii, era de datoria Ministerului Culturii să intervină. Muzeul este subordonat  Ministerului. Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor ar trebui să se pronunţe.

Aşa că, nu înţeleg ce rost şi ce rol are comunicatul, pe care îl redau mai jos şi care cere muzeelor să se implice în acţiuni pro-homosexualitate. Au fost vreodată homosexualii discriminaţi în muzeele din România? Chiar şi academicianul Sorin Dumitrescu s-a întrebat şi opinia lui o vedeţi AICI. Evident, că nu! Dovadă că MŢR se implică de doi ani, în ciuda faptului că homosexualii  nu au nici o legătură cu istoria ţăranului român.

Redau comunicatul şi rog muzeografii şi cercetătorii din România să îl analizeze cu atenţie.  Părerea mea cinstită este că ar trebui să iasă din asociaţia asta. Cât mai pot! Sper să nu fie după vechea zicală ,,Intră cine vrea, iese cine poate,,!

COMUNICAT DE PRESĂ

Referitor la succesiunea de evenimente nefericite care au avut loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român cu ocazia derulării manifestării ‘Luna istoriei LGBT’, organizate de asociaţia ACCEPT, după o anchetă minuţioasă, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România doreşte să transmită următorul comunicat: Reţeaua Muzeelor îşi afirmă din capul locului susţinerea faţă de managementul instituţiei, în calitatea sa de membru cu drepturi depline, pentru deschiderea de care a dat dovadă în momentul acceptării cererii de organizare a unui astfel de eveniment în cadrul muzeului, ştiut fiind puternicul factor de risc pe care acesta îl implica.Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui muzeu. Cu siguranţă şi în comunitatea muzeală există păreri diferite legate de tema orientării sexuale a unei persoane, dar nu avem voie să le transpunem în modul cum facem muzeologie şi cum ne dedicăm publicului. Aşa cum medicii au un cod etic personal, aşa şi muzeografii au propriul cod etic care trebuie respectat şi aplicat cu sfinţenie.Dacă vor să fie cu adevărat convingătoare în impunerea punctelor proprii de vedere, grupurile de persoane care au reacţionat violent faţă de proiecţia unui film din cadrul acestui eveniment trebuie să ofere replici culturale şi nu isterice, să ne uimească şi să ne bucure cu proiecte artistice şi culturale de grup sau personale, pentru a da orice fel de ‘lecţie’ sau argument în sprijinul valorilor în care cred şi pe care le promovează. Muzeele le vor oferi spaţiu de exprimare în egală măsură.Dorim, de asemenea, ca muzeografii noştri să nu speculeze subiecte sensibile, care au atomizat societatea românească, pentru interese personale sau pentru rezolvarea unor probleme de autoritate în interiorul ierarhiilor din muzee.Muzeele sunt obligate să promoveze valori culturale şi sociale sănătoase, decente, din care să facă parte inclusiv TOLERANŢA, abordată şi interpretată din orice perspectivă.Reţeaua Muzeelor va interveni pe viitor nu sindicalist, ci prin apel la lege şi la autorităţile statului şi nu va mai permite deturnarea muzeelor de la adevăratele teme şi probleme cu care se confruntă şi pe care trebuie să le rezolve. Considerăm acest capitol închis, transmiţând totodată către orice alt grup organizat, de felul celui care a intervenit nepermis în timpul unei acţiuni într-un spaţiu muzeal, mesajul că muzeele vor oferi spaţiu de exprimare culturală şi artistică oricăror categorii de oameni, iar acest lucru nu se negociază.

Preluat de la AGERPRES

UPDATE> Am aflat că Reţeaua Naţională a Muzeelor din România este de fapt un …ONG. Vedeti datele din Registrul Comerţului.

http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/RegistrulNa%C5%A3ionalONG/tabid/91/Default.aspx

UPDATE
M-am interesat de activitatea RNMR si am aflat că au făcut şi  lucruri bune şi sunt foarte activi.  Unul din principiile lor este de a fi solidari întotdeauna cu muzeele aflate într-un conflict sau altul. Aşa s-a născut comunicatul de mai sus.
Părerea mea este că ar trebui să fim solidari cu adevărul.
UPDATE
Cercul Studenţesc Floarea de Foc a adresat un Apel către muzeografii din România

Viewing all articles
Browse latest Browse all 7

Latest Images